mereu cautand

Este sfarsit de saptamana si nu mai am deloc chef de munca. Am facut mai mult kestii administrative azi, am intrat din nou intr-o linie dreapta, dupa ce zilele trecute am trecut printr-o furtuna de emotii, indoieli si intrebari. Se intampla sa am momente in viata cand simt ca vreau sa ma redefinesc, sa descopar din nou cine sunt eu, ce simt eu, ce cred eu, cum sunt eu ... nu reusesc intotdeauna. Ma agit, incerc sa ma pun in situatii noi si inedite, sa cunosc oameni noi si diferiti de mine, apoi, dk nimic nu se intampla, revin la linia mea dreapta. Ar trebui ca asta sa fie linia mea de echilibru, dar nu este mereu asa. De ce oamenii nu stiu sa se bucure de ce au? De ce nu pot fi impacata si multumita? De ce simt nevoia sa fac ceva nebunesc, iesit din comun? De unde tendinta asta catre periculos, incitant, diferit, provocare? Eu nu sunt asa; sau poate tocmai acea Aura incearca din cand in cand sa iasa la suprafata iar eu o imping mereu inapoi, inauntru, acolo unde nu poate fi vazuta si descoperita. Trec uneori zilele la fel, liniar, semanand una cu alta atat de mult ca am senzatia aia de retraire a aceleiasi zile mereu, mereu, mereu, la nesfarsit. Si, da, trece viata, pe langa mine, si alta nu am la schimb, de ce nu reusesc sa ma smulg din rutina si sa-mi caut un scop, sa-mi fac un tel, sa trag, sa muncesc, sa sper catre ceva. Am nevoie in viata mea de o provocare. Nu stiu, personala, profesionala, dar trebuie sa gasesc acel ceva.