ganduri in ploaie

ies din cladire, un nor mare, negru si fioros sta deasupra cartierului si ma gandesc la Gelu, unde este acum cu camera lui minune sa faca cateva fotografii demne de un Pulitzer??, afara bate un vant racoros care e placut dupa caldura zilei dar prea puternic si aducator de furtuna, imi scot telefonul sa o sun pe Oana si ma indrept catre statia de tramvai, abia fac 50 de pasi si se porneste ploaia, intai timid, cativa stropi, dar destul cat sa ma convinga sa inchid telefonul ... ajung la trecerea de pietoni iar ploaia este destul de deasa si vantul atat de rece, de parca nu am fi in miezul lui iulie ... traversez si ajung pe refugiul statiei incercand sa vad daca vine tramvaiul sau nu ... nu reusesc, am mult praf in ochi, in par, pe fata, ... prin aer zboara pungi, cutii de tigari goale si alte gunoaie ... incepe ploaia si ma bucur ca am fost inspirata de dimineata sa imi iau umbrela, desi pantalonii albi de in si flip-flop-ii nu sunt chiar o tinuta ce m-ar putea apara. Deschid umbrela ... si in doua minute o inchid la loc, e rupta, iar eu stau in ploaia torentiala, incercand inca sa identific doua faruri de tramvai si bucurandu-ma din nou ca am lasat laptop-ul la birou, nu l-as fi putut feri de torent. In sfarsit apare tramvaiul, desi nu mai conteaza, hainele imi sunt ude leoarca pe mine, dar macar va fi adapost; nu e 8-ul :( si nici 25-ul :( e 47 asa ca imi fac repede socoteala si imi schimb traseul de mers spre casa si urc. Ma bucur de adapost, noroc ca stiu statiile, ca pe geam nu se vede nimic din cauza ploii si nu as sti altfel unde sa cobor. Strazile sunt rauri de apa murdara, la una din statii, un tanar isi descalta papucii si coboara in picioarele goale pe trotuar, ma gandesc totusi sa cobor si sa astept un 8 sau un 25 in ideea in care autobuzele merg cu siguranta mai greu decat tramvaiele, dar renunt, asa ca intram pe 13 Septembrie, numar doua statii si la a treia cobor ... sa ma grabesc, nu are sens, doua autobuze tocmai pleaca din statia unde ar trebui eu sa ajung, semaforul e rosu, intersectia e oricum blocata, iar apa curge siroaie pe mine. O masina reuseste sa iasa din blocaj si accelereaza in dreptul meu transformand cei 15 cm de apa de pe strada in fantana arteziana, udandu-ma, daca ar fi posibil sa ma ud mai mult, din cap pana in picioare, la propriu, ... scap de cadavrul umbrelei intr-un tomberon, astept frumos la semafor iar un sofer gaseste nimerit sa claxoneze, probabil la adresa pantalonilor mei albi de in :) ... ajung si-n statie, e goala, doar o tiganca batrana si garbovita care se straduie sa imbrace un plovar si sa opreasca un taxi in acelasi timp; reuseste sa se imbrace, pana opreste taxiul isi aprinde o tigara si-mi zambeste stirb, norii curg in continuare, apa mi-e pana la glezne, iar picioarele imi aluneca in papuci facand mersul mai greu, oricum, nu ma grabesc, mai uda de atat nu voi fi, iar vantul nu mai bate atat de tare, sau poate doar mi se pare mie. Vine si 226, urc ... bara de metal de care ma prind este fierbinte si este bine si adapost, peste inca 7 minute cobor, statia s-a mutat din nou, pasesc in inca o balta si ma intreb cand reusesc sa ajung acasa, unii se grabesc pe langa mine, o fata sta sub un copac asteptand, ... sa treaca ploaia, sau alt autobuz ... nu stiu. Traversez si ajung in dreptul Postei, e deschis si nu e coada, as putea intra sa platesc factura de energie :), dar totusi merg mai departe, dupa inca zece pasi imi aluneca piciorul si papucul ramane in urma, ma intorc cei doi pasi, ma incalt si incep sa rad singura de situatie, mi-ar fi placut sa am cu cine sa rad, dar nu ar mai fi fost atat de fermecatoare situatia. Ajung in fata scarii siroind de apa, cu gandul la un dus si o ciocolata calda, imi caut cheile, surprinzator, cartea mea din sacosa e ok, zambesc inca o data si urc. Asta-i vreme de facut copii, nu gluma :))