de ce imi sunt asa de dragi oamenii??

Incerc sa trec peste simpatii, incerc sa nu ma mai amuz de toate nimicurile care imi condimenteaza fiecare zi la birou, incerc, insa nu-mi iese, asa sunt eu si imi place sa fiu asa. Imi sunt dragi colegii cand fac prostii, cand vorbesc urat, cand se enerveaza sau cand se bucura, imi sunt dragi oamenii pe strada, unii cu priviri pierdute cu gandul la cine stie ce griji, altii distrati, altii obraznici, imi sunt dragi copiii cu zulufi blonzi in mall care trag de fustele mamelor, imi sunt dragi bebelusii care plang in autobuz. Imi place sa ii privesc cand rad, cand sunt tristi, cand se iau peste picior unii pe ceilalti, ma bucur cand ii surprind ascunzand o lacrima si pot trece mai departe oferindu-le doar un zambet. Stiu ca poate pe unii ii deranjeaza sa vada tot timpul o persoana cu zambetul pe bune si bine dispusa, stiu ca pot ajunge sa se intrebe da' fata asta n-are probleme, n-are de lucru decat sa ne tot zambeasca, ei bine, da, nu am de lucru nimic mai important decat asta :) si ma bucur ca e asa.