Dialoguri

sambata seara
Shire/ Vama Veche

Valurile au tot incercat sa-mi sopteasca povesti de mult uitate insa nu am avut urechi sa le ascult. Am cautat un sinonim pentru « spuma valurilor », si nu am reusit sa gasesc, asta apropo de cliseele pe care le mentiona Diana pe blog-ul ei. Suntem in modul de editare off-line de bloguri, respectiv am revenit la stilou si hartie, e aproape miezul noptii, intr-o ultima sambata de august in Vama Veche. Suntem la concert Suie Paparude dar tot cemi doresc acum este sa-mi intind spatele pe un pat, fie el si de nisip, si sa dorm, de ce nu sub stele. De fapt o singura alternativa m-ar putea face sa ma razgandesc, sa ma intalnesc in Stuf cu Alin. El este a doua persoana cunoscuta pe care am reintalnit-o in Vama, dupa un timp de aproape doi ani, dupa ce am tot ratat intalniri in Bucuresti. L-am regasit schimbat, matur, si totusi la fel de rebel. Nu am putut controla fluturii din stomac, de fiecare data se revolta cand Alin apare sau reapare in viata mea. Asa stiu ca de fapt niciodata nu mi-a trecut cu-adevarat. Dar asta este pur si simplu o alta poveste; la fel ca si cea referitoare la la situatia cand am ajuns la Politie sa dau declaratii, poveste pe care Dan si Bogdanel insista sa le-o spun :D

De fapt asta seara vroiam sa scriu despre ce am povestit cu Marea.

Vroiam sa scriu despre povestea pe care pasii mei au scris-o pe nisipul fin, despre soarele care a incercat toata ziua sa-mi arda din nou fata. Monica imi tot spune cat de somn ii este iar asta imi aminteste mie de putinele ore dormite in ultimele nopti, de orele din trenul IC cu care am ajuns azi in Constanta, se visele cu ochii larg deschisi. Stiu mereu unde am ramas, dar niciodata nu pot sa trec mai departe; ori adorm inainte de a visa mai departe, ori alte personaje intervin si se schimba povestea, ori revin in minte idei de strategie de recrutare sau un reminder ca mai trebuie trimis un email sau de facut un raport.

Vreau sa reusesc sa scriu povestea mea.

Am indraznit sa spun ca in acest concediu voi avea vreme sa dorm, sa ma odihnesc fara sa ma gandesc la nimic, sa stau pur si simplu pe plaja si dupa cum spune Monica, sa numar firele de nisip.

Poate ar trebui sa traiesc povestea asta in loc sa ma straduiesc sa o scriu, dar ajung din nou la acelasi blocaj cand pur si simplu nu pot da fila mai departe, iar cand nu sunt prea obosita si reusesc sa dau pagina, aceasta este mereu alba.