doar vacanta

E aproape ora 9 si in mai putin de 12 ore un tren linistit ma va duce din nou spre mare. Acelasi sau poate altul, locul 63 din vagonul 21 nu mai pare atat de strain si de indepartat. Ezit, ce carte sa iau la mine, una inceputa de mai bine de o luna si pe care nu reusesc sa o termin, sau una noua care asteapta si ea in raft de vreo 2 saptamani sa-i vina randul. Nu stiu la ce sa ma astept de la aceasta vacanta atat de putin planificata si atat de mult asteptata. Cred ca imi doresc liniste si in acelasi timp imi doresc agitatie. Sper sa nu uit camera foto, desi nu ma pot lauda ca as sti sa fac poze sau ca as reusi sa surprind in pixeli ceea ce ma impresioneaza, nu strica niciodata sa o am la mine. Bagajul nu este inca facut, dar deja am experienta in a fi "gata" in cateva minute, asa ca asta este ultima dintre probleme. Imi doresc sa ma pot detasa de tot ceea ce las in Bucuresti si sa ma plimb din nou pe nisipul din Vama, sa simt valurile la picioare si soarele deasupra mangaindu-mi crestetul. Nu stiu de ce am asociat intotdeauna marea cu senzualitatea, cu specialul din viata mea, care a fost sau care nu a fost. Special nu va fi de aceasta data, cel putin nu in sensul senzualului, dar va fi cel putin reconfortant. Mi-e dor sa merg cu trenul, mi-e dor de discutiile de compartiment, de cele mai multe ori interesante, mi-e dor sa inchid ochii si intre trezie si somn sa ma las leganata de ritmul monoton visand la lucruri intamplate sau nu, in viata asta sau in alta. Mi-e dor sa privesc la geam catre oamenii din compartiment, care rareori fac acelasi lucru. Imi place sa le surprind privirile si sa le zambesc int-o sticla securizata si albastra. Mi-e dor sa ies pe culoar si sa scot capul pe geam ca un copil nazdravan sa simt vantul in fata, mi-e dor de parul incalcit de la vant si de fata arsa de soare; mi-e dor de senzatia de betie nebuna cand trenul intra intr-o gara si trebuie sa ma retrag in compartiment si sa privesc oamenii care urca sau care coboara, oamenii care raman si care pleaca. Mi-au placut intotdeauna garile si mi-au placut intotdeauna trenurile. O sa las acasa steluta de mare de la Atlantic, o sa las ariciul suprarealist sa se odihneasca, cei doi Smiley galbeni vor surade altcuiva saptamana viitoare. De maine, doar vacanta, si atat.