generatia de nicaieri

Scriam acum ceva vreme despre generatia anilor '70-'80, noi cei care am prins prea putin din epoca trecuta ca sa putem judeca prin propriile filtre daca era bine sau rau, si care am trait prea de tineri epoca contemporana, am gustat din plin tranzitia, am crescut practic cu ea. Cum am trecut sau cum trecem prin perioada asta, a fost pur si simplu o chestiune de sansa. Influentele, multiple, de la cine nu au fost parintii tai pe vremea comunistilor, pana la cati bani ai avut sa iti permiti o scoala, sau in ce oras s-a intamplat sa te nasti si sa traiesti.

Privind putin critic la noi, trecand dincolo de experientele fericite sau mai putin fericite care ne-au marcat drumul, nu pot sa nu-mi pun intrebarea, noi ce generatie suntem?

Poate ca suntem ultimii care am jucat "tara, tara, vrem ostasi" sau poate ca suntem primii care am blogat si am descoperit web 2.0, dar si altii inaintea noastra au fost primii care au avut televizor sau au fost ultimii care mergeau la hora in sat duminica. Si atunci, cu ce suntem noi mai speciali?

Suntem doar o generatie, care va lasa urme, la fel cum au facut si altele inaintea noastra, depinde numai de noi in ce sens vom lasa aceste urme. Vom ajunge sa intram in istorie ca cei care au ucis Planeta Albastra, sau ca cei care au luptat pentru pastrarea si conservarea ei ... si astfel de intrebari ne-am putea adresa la infinit.

In final nu as putea decat sa continui in acelasi format ca in postul anterior despre generatii si sa spun noi suntem generatia de nicaieri ...