miercuri, septembrie 12, 2007

pe curand

... nu imi place sa-mi iau la revedere, nu am spus niciodata adio, si nu cred in despartiri definitive, asa ca o sa ma rezum la a scrie ca m-am mutat de tot pe wordpress :) ... desi acolo scriam in principal in engleza, am inceput sa scriu si in romana, cam despre orice, asa ca ma mut acolo cu totul. Nu ma astept sa revin prea curand pe aici, decat poate cand lumea va fi uitat de blog-ul asta si voi vrea putin mai multa intimitate. Cam asta e, ma gasiti la un alt fel de stropdesoare :) ...

duminică, septembrie 02, 2007

Ultima bere in Vama

miercuri
Stuf/ Vama Veche


Am ajuns si ultima zi in Vama. Speram sa prelungesc vacanta pana duminica, dar poate e mai bine asa. Am luat pranzul, aceleasi trei clatite :D, variatiuni de umplutura, dar la fel de delicioase. Nu stiu daca o sa pot termina ultima bere, pur si simplu nu sunt ‚in the right mood’ desi afara e la fel de cald.

Azi marea a fost calma, linistita si calda, limpede de imi puteam vedea degetele de la picioare pe fundul apei.

In Stuf, aproape aceleasi fete, aceiasi baieti draguti la bar si totusi parca lume mai putina. Sfarsit de august cand ‚teoretic’ vara se muta pe alte meleaguri lasand loc nostalgiei toamnei; dupa cum scria Danutz, „Cri, cri, toamna gri” ...




Speram ca momentul plecarii din Vama sa coincida cu momentul intoarcerii in camera din Drumul Taberei, cu laptop-ul in brate, conectata fara fire la blog-uri, la povesti, la prieteni, la amici, cunostinte mai vechi sau mai noi. Pana atunci insa mai sunt 4 zile acasa, la Braila; decizie luata pe neasteptate, iar acum trebuie sa ma gandesc „how to take the most out of it” .


Septembrie vine cu promisiuni de filme franceze proiectate la Uranus, cu Wednesday Orange movies, cu nasu’n articolele din B24FUN si cu gandul la urmatoarea vara-n Vama cand voi fi trecut de 27 de ani si probabil voi fi la fel de singura si in asteptarea/ cautarea unei iubiri intarziate.

Valuri de smarald ...

Luni
Vama Veche

... mi se sparg de glezne. Am ajuns intr-un colt de Vama care a ramas un pic mai salbatec, cu stanci si unde digul abrupt imi aduce in minte dramatismul unor imagini de film sau de file de carte cand ea se arunca in mare de pe stanci sa sfarseasca o poveste de dragoste ce nu-si gasea implinirea in realitatea cinica si cruda a vietii.

Mi-a daruit marea scoica mult asteptata, umbland pe tarm printre pietre si mii de fragmente de cochilii sparte, mi-a adus-o la picioare; o frumusete de scoica, aproape perfecta, din care ajungea la urechea mea soapta marii si cantecul neobosit al valurilor. Am fost surprinsa sa o descopar gri spre verde, cu alge crescute pe alocuri, aproape mata cand apa marii s-a zvantat, roz sidefat in interior, spunand povestea marii neintrerupt.


Nisipul atat de fin si algele de matase mi-au insotot pasii pana departe; acolo unde nici corturi, nici masini, nici pasi straini nu ajunsesera. Acolo mi-am dorit sa ma astepti tu, acolo unde doar marea si vantul stiu cursul vietii, acolo unde destinul te asteapta in orice scoica pe care o asculti, pe orice piatra pe care calci, stiind parca forma talpii tale, creeata parca pe masura ta.

Randuri din spuma marii

duminca dimineata
in fata la Stuf
/ Vama Veche

Din nou in Vama. Atazi m-am purtat ca un turist obisnuit, am dormit noaptea trecuta aproape opt ore, m-am trezit la opt si jumatate si am pornit spre plaja abia dupa ora noua. Bineinteles nu ne-am dus direct pe nisip, ne-am oprit la o cafea la ibric pe terasa, am luat micul dejun, lucru total neobisnuit pentru mine si am continuat cu clatite, foarte bune :D, si o conversatie lejera de diminica de vacanta. Pana am ajuns pe plaja era deja ora 11 asa ca, uite cum soarele de pranz ma prinde pe nisip. Pana aici, nimic deosebit, de fapt, totul mai mult decat obisnuit.

O zi perfecta in Vama Veche. Vant, puternic si cald, si valuri atat de mari ca ma rastoarna si pe mine. Dupa o ora printre valuri nu m-am mai simtit atat de vinovata pentru clatitele de la micul dejun/ pranz :D. Si totusi lipseste cineva :) unde esti Ariel?????

Rezumat


• Inca o noapte in care am reusit sa dorm doar doua ore
• Un tren IC care a mers mai incet decat un personal, dar care m-a adus pe tarm la Marea Neagra
• Acelasi zambet blond si strengar care imi explica procese de QE si de ce Dostoievski e o lectura mai buna decat revista Story
• Un autobuz spre Mangalia, minute de somn furate timpului si gandul la aceeasi carte care mi-ar fi companion pe o insula pustie
• Microbuzul catre Vama, un grup de francezi, prea extravaganti chiar si pentru Vama noastra contemporana
• In sfarsit pasesc in spuma marii, inot, fac plaja, revad prieteni si trec in revista cu Dan evenimentele de acum doua saptamani, in aceeasi Vama Veche
• Mai adaug o carte pe lista de lectura de vacanta, o recomandare sau nu, dar Dostoievski lipsea de pe rafturi, iar primele scrieri ale lui Cartarescu erau prea vechi pentru a se regasi printre titlurile rasfoite
• Intr-un final, hamsii cu usturoi, inca o bere, un dus rece, mult nisip scuturat din costumul de baie, o gasca de copii tineri si frumosi, si inapoi in Comitat ascultand Suie Paparude

Dialoguri

sambata seara
Shire/ Vama Veche

Valurile au tot incercat sa-mi sopteasca povesti de mult uitate insa nu am avut urechi sa le ascult. Am cautat un sinonim pentru « spuma valurilor », si nu am reusit sa gasesc, asta apropo de cliseele pe care le mentiona Diana pe blog-ul ei. Suntem in modul de editare off-line de bloguri, respectiv am revenit la stilou si hartie, e aproape miezul noptii, intr-o ultima sambata de august in Vama Veche. Suntem la concert Suie Paparude dar tot cemi doresc acum este sa-mi intind spatele pe un pat, fie el si de nisip, si sa dorm, de ce nu sub stele. De fapt o singura alternativa m-ar putea face sa ma razgandesc, sa ma intalnesc in Stuf cu Alin. El este a doua persoana cunoscuta pe care am reintalnit-o in Vama, dupa un timp de aproape doi ani, dupa ce am tot ratat intalniri in Bucuresti. L-am regasit schimbat, matur, si totusi la fel de rebel. Nu am putut controla fluturii din stomac, de fiecare data se revolta cand Alin apare sau reapare in viata mea. Asa stiu ca de fapt niciodata nu mi-a trecut cu-adevarat. Dar asta este pur si simplu o alta poveste; la fel ca si cea referitoare la la situatia cand am ajuns la Politie sa dau declaratii, poveste pe care Dan si Bogdanel insista sa le-o spun :D

De fapt asta seara vroiam sa scriu despre ce am povestit cu Marea.

Vroiam sa scriu despre povestea pe care pasii mei au scris-o pe nisipul fin, despre soarele care a incercat toata ziua sa-mi arda din nou fata. Monica imi tot spune cat de somn ii este iar asta imi aminteste mie de putinele ore dormite in ultimele nopti, de orele din trenul IC cu care am ajuns azi in Constanta, se visele cu ochii larg deschisi. Stiu mereu unde am ramas, dar niciodata nu pot sa trec mai departe; ori adorm inainte de a visa mai departe, ori alte personaje intervin si se schimba povestea, ori revin in minte idei de strategie de recrutare sau un reminder ca mai trebuie trimis un email sau de facut un raport.

Vreau sa reusesc sa scriu povestea mea.
Am indraznit sa spun ca in acest concediu voi avea vreme sa dorm, sa ma odihnesc fara sa ma gandesc la nimic, sa stau pur si simplu pe plaja si dupa cum spune Monica, sa numar firele de nisip.
Poate ar trebui sa traiesc povestea asta in loc sa ma straduiesc sa o scriu, dar ajung din nou la acelasi blocaj cand pur si simplu nu pot da fila mai departe, iar cand nu sunt prea obosita si reusesc sa dau pagina, aceasta este mereu alba.