imi doresc sa plang

Imi doresc sa plang, cu hohote, din inima, sa mi se innece privirea si sa pot sa suspin din suflet, imi doresc sa pot sa-mi afund fata in perna si sa plang, atat de mult pana mi se limpezeste mintea, pana mi se duce din suflet frica, si singuratatea, si tristetea. Imi doresc sa plang ca sa pot rade iar zi de zi, asa cum fac de cand ma stiu, imi doresc sa plang pentru ca din nou sa pot lua lucrurile usor asa cum am facut-o mereu. Imi doresc sa plang, usor si curat, fara frustrari de la munca, fara depresii personale, fara oboseala mutarii, fara frica de instabilitate, imi doresc sa uit si sa plang.

De ce nu pot sa plang? De ce imi raman lacrimile ca un nod in gat? De ce mereu imi impun sa fiu 'tough ' si sa nu plang? De ce conteaza atat de mult sa nu plang? sau sa nu se vada ca plang? sau ... Imi iau o vacanta si plang, gata, am rezolvat-o si p'asta :) hmm, de-ar fi atat de simplu ...

sa va spun povestea lui Gelu

Gelu este un personaj din copilaria mea, prieten cu Ela.

La gradinita, aveam doi colegi din grupa mare, Ela si Gelu, nu stiu de ce ne-au impresionat atat de mult acesti copii, pe mine si pe sora mea, dar ei au devenit personajele noastre imaginare preferate cu care ne jucam in fiecare seara. Eu eram Ela, iar Oana era Gelu, Ela si Gelu aveau o multime de prieteni animale, se jucau in padure, inventau tot felul de situatii noi si interpretau roluri, veverita facea 'vever-vever' pentru ca iepurasul facea 'tzup-tzup' ... nu stiu cand am renuntat la ei, sau cand ei au renuntat la noi, nu stiu cand ne-am pierdut imaginatia, creativitatea, inocenta, dar intotdeauna imi aduc aminte cu placere de Ela si de Gelu.

Si acum mai rad cu Oana de acest joc, nici una dintre noi nu isi aminteste ce anume jucam, ce povesteam ore intregi seara pe intuneric interpretand roluri si roluri, dar Ela si Gelu au ramas numele mele preferate si oarecum unice.

Acum, dupa mai bine de 20 de ani am cunoscut un alt Gelu si o alta Ela, care ma duc cu gandul la copilarie, la ani frumosi din copilarie :)

Coca Cola - The Coke Side of Music

Varianta originala a Coca Cola - Sete de Viata, via Buenos Aires :)

inca una - Sprite

cel putin la fel de spirituala :)

o reclama desteapta

Am cautat-o pe iqads, fara succes, dar YouTube o share-uieste, asa ca enjoy it :)

noapte de iulie

Este ora 1:15 AM si inca nu imi este somn, este atat de cald. Termometrul arata 27* C ... gandul ma duce la alta noapte, care parea sa fie la fel de fierbinte, cand cearceafurile se lipeau de mine si pielea imi era atat de transpirata. Aerul nu se misca deloc, la fel ca si acum, ... nu a trecut atat de mult timp de atunci, si totusi pare sa fie atat de indepartat.

Mi-e dor de o ploaie de vara, nici nu mai stiu de cand nu am mai stat in ploaie, doar bucurandu-ma de senzatia pe care mi-o dadea apa siroind pe hainele subtiri de vara, sa merg desculta pe asfaltul fierbinte, sa inot, cele mai neobisnuite si incitante senzatii, sa simti doua feluri de apa pe piele si sa ai libertatea sa te misti in voie printre :))

Am prins o ploaie in Bucuresti acum cateva zile, cand a fost furtuna, dar a fost o ploaie rece si violenta, mi-a fost frig in mijlocul lui iulie; acum mi-as dori macar racoarea pe care a adus-o si mirosul de pamant dogorind, de frunze ude si de apa.

Renunt la tricou, merg sa mai fac un dus rece si incerc sa dorm, gata cu povestile si cu amintirile

vesti proaste si vesti bune

Am auzit dimineata la stiri despre un accident de avion pe aeroportul din Sao Paulo ieri. Tocmai ieri cand prietena mea trebuia sa plece din Brazilia catre casa, tocmai din Sao Paulo, nu stiu daca de pe acelasi aeroport. La stiri, nu au dat daca era o cursa interna sau externa, daca avionul decola sau ateriza cand s-a intamplat accidentul, si am stat cu inima stransa doua ore pana am ajuns la birou sa verific ce altceva scrie pe net, informatii de la alte agentii de presa. Era o cursa interna, iar avionul a avut probleme la aterizare, nu la decolare. M-am linistit acum, desi numai gandul la cei aproape 200 de oameni carbonizati ma face sa-mi pun din nou intrebari despre viata. Abia astept dupa-amiaza sa pot suna la mama Irinei sa-mi confirme ca a ajuns in Otopeni si ca totul e bine, stiu ca nu a fost avionul ei, dar inca am o strangere de inima pana nu mi se confirma de aici, de acasa.

Abia astept sa te vad creatzo!! :)

Luam maine pranzul impreuna, da?????

Cu drag, aura

de ce imi sunt asa de dragi oamenii??

Incerc sa trec peste simpatii, incerc sa nu ma mai amuz de toate nimicurile care imi condimenteaza fiecare zi la birou, incerc, insa nu-mi iese, asa sunt eu si imi place sa fiu asa. Imi sunt dragi colegii cand fac prostii, cand vorbesc urat, cand se enerveaza sau cand se bucura, imi sunt dragi oamenii pe strada, unii cu priviri pierdute cu gandul la cine stie ce griji, altii distrati, altii obraznici, imi sunt dragi copiii cu zulufi blonzi in mall care trag de fustele mamelor, imi sunt dragi bebelusii care plang in autobuz. Imi place sa ii privesc cand rad, cand sunt tristi, cand se iau peste picior unii pe ceilalti, ma bucur cand ii surprind ascunzand o lacrima si pot trece mai departe oferindu-le doar un zambet. Stiu ca poate pe unii ii deranjeaza sa vada tot timpul o persoana cu zambetul pe bune si bine dispusa, stiu ca pot ajunge sa se intrebe da' fata asta n-are probleme, n-are de lucru decat sa ne tot zambeasca, ei bine, da, nu am de lucru nimic mai important decat asta :) si ma bucur ca e asa.

Remembering Sibiu

remembering AIESEC, remembering LTS, remembering Zeno and Miruna :))

Consumator de publicitate

Nu sunt un specialist, nici nu am aspiratii de a fi vreodata, dar sunt consumator de publicitate. Am renuntat de mult la obiceiul de a schimba canalelele TV cand intra calupurile de publicitate si de promo, de ce? din doua motive, primul, cand e publicitate pe un canal cu siguranta este sau va fin in urmatoarele 20'' si pe celelalte, iar al doilea motiv, televizorul alb-negru fara telecomanda :)) De la un moment dat au inceput sa-mi placa reclamele, unele mai mult, altele mai putin, sa incep cu cele proaste, acum ... cine sunt eu sa judec daca sunt proaste sau nu ... ca doar nu ma pricep, da' ... cine o fi dat bani sa apara prostiile alea pe posturi??

deci ... dintre cele mai cumplite o sa mentionez doar pe cea pentru Paduden, o femeie - pisica rupta de dureri menstruale si o Xena cam slabanoaga, pe o canapea dintr-o sufragerie tipic romaneasca; ughhhhh, mi se face pielea gaina numa' cand ma gandesc.

reclame simpatice, ... pai sa enumeram trei - Sprite - cu premiile gigantice :) - Coca Cola - cu baiatu ala ce imparte sticla de cola cu oricine/ orice si se metamorfozeaza :D - si aaaaaaaa, si Fulga, nu sunt un fan, dar ultimele spot-uri sunt chiar simpatice.

aura

un nou blog, sau unul vechi :)

Dupa aproape doi ani de cochetat cu blogger, dupa ce am incercat livejournal si nomadlife, m-am oprit la wordpress si am mutat acolo cele mai recente post-uri de pe blogurile active, pe care inca scriu. De ce am mai multe? pentru ca imi place sa incerc lucruri diferite, pentru ca nu vreau sa sterg ceea ce am scris la un moment dat, si pentru ca am incercat sa separ diverse laturi ale vietii mele. Tentativa fara succes, ... am realizat ca totusi viata mea e una, chiar daca include mii de fatete. Acum am doua blog-uri active, acesta, unde scriu cand am chef sa scriu in romana, despre lucruri obisnuite de zi cu zi sau despre absurditati de zi cu zi :) si cel nou, in engleza, pe care il puteti accesa aici.

Astazi merg sa joc tenis, dupa aproape o luna de amanari :D, o sa fiu rupta maine, si batuta (la tenis, :D ce credeati?? ), sper insa sa nu fiu si plansa :D -- Mihai, daca am promis, am promis :)--

Si ca sa fie totul si mai ... care e cuvantul pentru "challenging"? :D ... refraze ... ca sa fie totul o provocare si mai mare, maine am examen :)), dar e ultimul, si nu e chiar asa de greu, ... sper, ... prima data l-am picat din neatentie, jur :D

gata, am zburat -- si fara RedBull :)))))))

aura

despre fotografie

Despre mine se pot spune multe sau nimic, dar imi place sa cred ca sunt o persoana obisnuita care se pierde in anonimatul strazii bucurestene. Imi place fotografia, ca multora in ziua de azi, nu am o inclinatie innascuta pentru fotografie, dar ma joc cu aparatul foto si imi place sa experimentez. Nu ma simt comod in fata camerei foto, asa ca incerc sa imi gasesc un loc in spatele ei. Daca as fi trait in alte vremuri mi-as fi dorit o camera obscura sa-mi pot developa singura fotografiile, dar intr-o lume digitala, ma multumesc cu imagini in pixeli.

ganduri in ploaie

ies din cladire, un nor mare, negru si fioros sta deasupra cartierului si ma gandesc la Gelu, unde este acum cu camera lui minune sa faca cateva fotografii demne de un Pulitzer??, afara bate un vant racoros care e placut dupa caldura zilei dar prea puternic si aducator de furtuna, imi scot telefonul sa o sun pe Oana si ma indrept catre statia de tramvai, abia fac 50 de pasi si se porneste ploaia, intai timid, cativa stropi, dar destul cat sa ma convinga sa inchid telefonul ... ajung la trecerea de pietoni iar ploaia este destul de deasa si vantul atat de rece, de parca nu am fi in miezul lui iulie ... traversez si ajung pe refugiul statiei incercand sa vad daca vine tramvaiul sau nu ... nu reusesc, am mult praf in ochi, in par, pe fata, ... prin aer zboara pungi, cutii de tigari goale si alte gunoaie ... incepe ploaia si ma bucur ca am fost inspirata de dimineata sa imi iau umbrela, desi pantalonii albi de in si flip-flop-ii nu sunt chiar o tinuta ce m-ar putea apara. Deschid umbrela ... si in doua minute o inchid la loc, e rupta, iar eu stau in ploaia torentiala, incercand inca sa identific doua faruri de tramvai si bucurandu-ma din nou ca am lasat laptop-ul la birou, nu l-as fi putut feri de torent. In sfarsit apare tramvaiul, desi nu mai conteaza, hainele imi sunt ude leoarca pe mine, dar macar va fi adapost; nu e 8-ul :( si nici 25-ul :( e 47 asa ca imi fac repede socoteala si imi schimb traseul de mers spre casa si urc. Ma bucur de adapost, noroc ca stiu statiile, ca pe geam nu se vede nimic din cauza ploii si nu as sti altfel unde sa cobor. Strazile sunt rauri de apa murdara, la una din statii, un tanar isi descalta papucii si coboara in picioarele goale pe trotuar, ma gandesc totusi sa cobor si sa astept un 8 sau un 25 in ideea in care autobuzele merg cu siguranta mai greu decat tramvaiele, dar renunt, asa ca intram pe 13 Septembrie, numar doua statii si la a treia cobor ... sa ma grabesc, nu are sens, doua autobuze tocmai pleaca din statia unde ar trebui eu sa ajung, semaforul e rosu, intersectia e oricum blocata, iar apa curge siroaie pe mine. O masina reuseste sa iasa din blocaj si accelereaza in dreptul meu transformand cei 15 cm de apa de pe strada in fantana arteziana, udandu-ma, daca ar fi posibil sa ma ud mai mult, din cap pana in picioare, la propriu, ... scap de cadavrul umbrelei intr-un tomberon, astept frumos la semafor iar un sofer gaseste nimerit sa claxoneze, probabil la adresa pantalonilor mei albi de in :) ... ajung si-n statie, e goala, doar o tiganca batrana si garbovita care se straduie sa imbrace un plovar si sa opreasca un taxi in acelasi timp; reuseste sa se imbrace, pana opreste taxiul isi aprinde o tigara si-mi zambeste stirb, norii curg in continuare, apa mi-e pana la glezne, iar picioarele imi aluneca in papuci facand mersul mai greu, oricum, nu ma grabesc, mai uda de atat nu voi fi, iar vantul nu mai bate atat de tare, sau poate doar mi se pare mie. Vine si 226, urc ... bara de metal de care ma prind este fierbinte si este bine si adapost, peste inca 7 minute cobor, statia s-a mutat din nou, pasesc in inca o balta si ma intreb cand reusesc sa ajung acasa, unii se grabesc pe langa mine, o fata sta sub un copac asteptand, ... sa treaca ploaia, sau alt autobuz ... nu stiu. Traversez si ajung in dreptul Postei, e deschis si nu e coada, as putea intra sa platesc factura de energie :), dar totusi merg mai departe, dupa inca zece pasi imi aluneca piciorul si papucul ramane in urma, ma intorc cei doi pasi, ma incalt si incep sa rad singura de situatie, mi-ar fi placut sa am cu cine sa rad, dar nu ar mai fi fost atat de fermecatoare situatia. Ajung in fata scarii siroind de apa, cu gandul la un dus si o ciocolata calda, imi caut cheile, surprinzator, cartea mea din sacosa e ok, zambesc inca o data si urc. Asta-i vreme de facut copii, nu gluma :))

pe urma amintirilor

Am fost in weekend la Iasi. Trecusera mai bine de doi ani de cand am fost acolo ultima data si imi era dor de aerul boem, de Copou, de pacea de pe strazi, de liniste si de ritmul cuminte in care timpul se scurge. Drumul a fost mai obositor decat ma asteptam, 6 ore intr-un intercity incomod, la o temperatura de peste 30 de grade Celsius, intr-un compartiment unde geamul nu se mai deschide pentru ca aceste noi vagoane au 'ventilatie'. Am ajuns la Iasi la pranz; primul drum, catre Ripa Galbena. Pe strada, aceleasi chioscuri cu flori, aceiasi tei, un pic trecuti acum la inceput de iulie dar aerul era inca parfumat de florile lor. Din Ripa, am urcat dealul Copoului catre Universitate si mai sus catre parc.

Universitatea, renovata si cu acelasi aer impozant parea totusi parca mai mica. Am urcat mai sus catre Copou, iar in minte imi veneau in gand versurile unui cantec din studentie 'Iasule, Iasule, mandra cetate/ Numele tau, tara strabate/ Caci tu ai fost, si vei ramane/ Oras al celor sapte coline,/ Caci tu ai fost, si vei ramane/ La fel ca Roma, sora cu tine'.

In Copou, in chiosc erau repetitii cu muzica de fanfara. Am stat pe banca si am ascultat, la un moment dat chiar mi-am spus ca am venit pana la Iasi ca sa stau pe banca si sa ascult fanfara, dar nu era un parc, era Copoul, si a meritat. Dupa ce am plecat din parc am mai urcat pana la Brigada 15 Mecanizat "Podu Înalt"

La coborare, am trecut pe strazile pe care le stiam atat de bine in urma cu atatia ani, m-am oprit pe la Opera, pe la Mitropolie, la Teatrul care in sfarsit era in renovare, la Casa Cartii, am intrat in magazinul Moldova, mult schimbat intr-un centru comercial modern, am mers pre Podu' Ros' trecand prin fata Palatului Culturii si in jos spre patinoar.

Am vazut si am revazut multe orase, insa Iasiul mi-a parut cel mai neschimbat. Mi-a prins bine iesirea, cu toata oboseala drumului si cu canicula verii, in maxim o luna ajung la Sibiu, este un an de cand nu am mai ajuns si in Sibiu, dar acesta s-a schimbat atat de mult. Intr-o saptamana va reveni si Irina in tara, cred, abia astept sa ajung iar prin Pasajul Scarilor, pe Podul Minciunilor sau doar in Crama la o bere, sau la Caru' cu Flori, sau ...