ROMANIA!!!!!!

pe curand

... nu imi place sa-mi iau la revedere, nu am spus niciodata adio, si nu cred in despartiri definitive, asa ca o sa ma rezum la a scrie ca m-am mutat de tot pe wordpress :) ... desi acolo scriam in principal in engleza, am inceput sa scriu si in romana, cam despre orice, asa ca ma mut acolo cu totul. Nu ma astept sa revin prea curand pe aici, decat poate cand lumea va fi uitat de blog-ul asta si voi vrea putin mai multa intimitate. Cam asta e, ma gasiti la un alt fel de stropdesoare :) ...

Ultima bere in Vama

miercuri
Stuf/ Vama Veche

Am ajuns si ultima zi in Vama. Speram sa prelungesc vacanta pana duminica, dar poate e mai bine asa. Am luat pranzul, aceleasi trei clatite :D, variatiuni de umplutura, dar la fel de delicioase. Nu stiu daca o sa pot termina ultima bere, pur si simplu nu sunt ‚in the right mood’ desi afara e la fel de cald.

Azi marea a fost calma, linistita si calda, limpede de imi puteam vedea degetele de la picioare pe fundul apei.

In Stuf, aproape aceleasi fete, aceiasi baieti draguti la bar si totusi parca lume mai putina. Sfarsit de august cand ‚teoretic’ vara se muta pe alte meleaguri lasand loc nostalgiei toamnei; dupa cum scria Danutz, „Cri, cri, toamna gri” ...

Speram ca momentul plecarii din Vama sa coincida cu momentul intoarcerii in camera din Drumul Taberei, cu laptop-ul in brate, conectata fara fire la blog-uri, la povesti, la prieteni, la amici, cunostinte mai vechi sau mai noi. Pana atunci insa mai sunt 4 zile acasa, la Braila; decizie luata pe neasteptate, iar acum trebuie sa ma gandesc „how to take the most out of it” .

Septembrie vine cu promisiuni de filme franceze proiectate la Uranus, cu Wednesday Orange movies, cu nasu’n articolele din B24FUN si cu gandul la urmatoarea vara-n Vama cand voi fi trecut de 27 de ani si probabil voi fi la fel de singura si in asteptarea/ cautarea unei iubiri intarziate.

Valuri de smarald ...

Luni

Vama Veche

... mi se sparg de glezne. Am ajuns intr-un colt de Vama care a ramas un pic mai salbatec, cu stanci si unde digul abrupt imi aduce in minte dramatismul unor imagini de film sau de file de carte cand ea se arunca in mare de pe stanci sa sfarseasca o poveste de dragoste ce nu-si gasea implinirea in realitatea cinica si cruda a vietii.

Mi-a daruit marea scoica mult asteptata, umbland pe tarm printre pietre si mii de fragmente de cochilii sparte, mi-a adus-o la picioare; o frumusete de scoica, aproape perfecta, din care ajungea la urechea mea soapta marii si cantecul neobosit al valurilor. Am fost surprinsa sa o descopar gri spre verde, cu alge crescute pe alocuri, aproape mata cand apa marii s-a zvantat, roz sidefat in interior, spunand povestea marii neintrerupt.

Nisipul atat de fin si algele de matase mi-au insotot pasii pana departe; acolo unde nici corturi, nici masini, nici pasi straini nu ajunsesera. Acolo mi-am dorit sa ma astepti tu, acolo unde doar marea si vantul stiu cursul vietii, acolo unde destinul te asteapta in orice scoica pe care o asculti, pe orice piatra pe care calci, stiind parca forma talpii tale, creeata parca pe masura ta.

Randuri din spuma marii

duminca dimineata
in fata la Stuf / Vama Veche

Din nou in Vama. Atazi m-am purtat ca un turist obisnuit, am dormit noaptea trecuta aproape opt ore, m-am trezit la opt si jumatate si am pornit spre plaja abia dupa ora noua. Bineinteles nu ne-am dus direct pe nisip, ne-am oprit la o cafea la ibric pe terasa, am luat micul dejun, lucru total neobisnuit pentru mine si am continuat cu clatite, foarte bune :D, si o conversatie lejera de diminica de vacanta. Pana am ajuns pe plaja era deja ora 11 asa ca, uite cum soarele de pranz ma prinde pe nisip. Pana aici, nimic deosebit, de fapt, totul mai mult decat obisnuit.

O zi perfecta in Vama Veche. Vant, puternic si cald, si valuri atat de mari ca ma rastoarna si pe mine. Dupa o ora printre valuri nu m-am mai simtit atat de vinovata pentru clatitele de la micul dejun/ pranz :D. Si totusi lipseste cineva :) unde esti Ariel?????

Rezumat

• Inca o noapte in care am reusit sa dorm doar doua ore
• Un tren IC care a mers mai incet decat un personal, dar care m-a adus pe tarm la Marea Neagra
• Acelasi zambet blond si strengar care imi explica procese de QE si de ce Dostoievski e o lectura mai buna decat revista Story
• Un autobuz spre Mangalia, minute de somn furate timpului si gandul la aceeasi carte care mi-ar fi companion pe o insula pustie
• Microbuzul catre Vama, un grup de francezi, prea extravaganti chiar si pentru Vama noastra contemporana
• In sfarsit pasesc in spuma marii, inot, fac plaja, revad prieteni si trec in revista cu Dan evenimentele de acum doua saptamani, in aceeasi Vama Veche
• Mai adaug o carte pe lista de lectura de vacanta, o recomandare sau nu, dar Dostoievski lipsea de pe rafturi, iar primele scrieri ale lui Cartarescu erau prea vechi pentru a se regasi printre titlurile rasfoite
• Intr-un final, hamsii cu usturoi, inca o bere, un dus rece, mult nisip scuturat din costumul de baie, o gasca de copii tineri si frumosi, si inapoi in Comitat ascultand Suie Paparude

Dialoguri

sambata seara
Shire/ Vama Veche

Valurile au tot incercat sa-mi sopteasca povesti de mult uitate insa nu am avut urechi sa le ascult. Am cautat un sinonim pentru « spuma valurilor », si nu am reusit sa gasesc, asta apropo de cliseele pe care le mentiona Diana pe blog-ul ei. Suntem in modul de editare off-line de bloguri, respectiv am revenit la stilou si hartie, e aproape miezul noptii, intr-o ultima sambata de august in Vama Veche. Suntem la concert Suie Paparude dar tot cemi doresc acum este sa-mi intind spatele pe un pat, fie el si de nisip, si sa dorm, de ce nu sub stele. De fapt o singura alternativa m-ar putea face sa ma razgandesc, sa ma intalnesc in Stuf cu Alin. El este a doua persoana cunoscuta pe care am reintalnit-o in Vama, dupa un timp de aproape doi ani, dupa ce am tot ratat intalniri in Bucuresti. L-am regasit schimbat, matur, si totusi la fel de rebel. Nu am putut controla fluturii din stomac, de fiecare data se revolta cand Alin apare sau reapare in viata mea. Asa stiu ca de fapt niciodata nu mi-a trecut cu-adevarat. Dar asta este pur si simplu o alta poveste; la fel ca si cea referitoare la la situatia cand am ajuns la Politie sa dau declaratii, poveste pe care Dan si Bogdanel insista sa le-o spun :D

De fapt asta seara vroiam sa scriu despre ce am povestit cu Marea.

Vroiam sa scriu despre povestea pe care pasii mei au scris-o pe nisipul fin, despre soarele care a incercat toata ziua sa-mi arda din nou fata. Monica imi tot spune cat de somn ii este iar asta imi aminteste mie de putinele ore dormite in ultimele nopti, de orele din trenul IC cu care am ajuns azi in Constanta, se visele cu ochii larg deschisi. Stiu mereu unde am ramas, dar niciodata nu pot sa trec mai departe; ori adorm inainte de a visa mai departe, ori alte personaje intervin si se schimba povestea, ori revin in minte idei de strategie de recrutare sau un reminder ca mai trebuie trimis un email sau de facut un raport.

Vreau sa reusesc sa scriu povestea mea.

Am indraznit sa spun ca in acest concediu voi avea vreme sa dorm, sa ma odihnesc fara sa ma gandesc la nimic, sa stau pur si simplu pe plaja si dupa cum spune Monica, sa numar firele de nisip.

Poate ar trebui sa traiesc povestea asta in loc sa ma straduiesc sa o scriu, dar ajung din nou la acelasi blocaj cand pur si simplu nu pot da fila mai departe, iar cand nu sunt prea obosita si reusesc sa dau pagina, aceasta este mereu alba.

6:30

Am ajuns deja in gara, am dormit doar doua ore si imi este rau de la stomac fara sa-mi fie foame. Cu toate astea, se pare ca sunt totusi singura care poate zambi sambata dimineata. Ca sa citez pe cineva drag, punctual:
*o tiganca batrana si ridata careia i-am dat doi bani vine sa imi spuna ca i-am dat prea multi bani, sigur nu am gresit?
*un el fardat isi poarta pe tocuri formele anemice, aranjandu-si din mers sanii de hartie si starnind cel putin zambete in urma lui
E deja 6:45 si cineva mi se adreseaza cu apelativul "kid" .
It's time :)

doar vacanta

E aproape ora 9 si in mai putin de 12 ore un tren linistit ma va duce din nou spre mare. Acelasi sau poate altul, locul 63 din vagonul 21 nu mai pare atat de strain si de indepartat. Ezit, ce carte sa iau la mine, una inceputa de mai bine de o luna si pe care nu reusesc sa o termin, sau una noua care asteapta si ea in raft de vreo 2 saptamani sa-i vina randul. Nu stiu la ce sa ma astept de la aceasta vacanta atat de putin planificata si atat de mult asteptata. Cred ca imi doresc liniste si in acelasi timp imi doresc agitatie. Sper sa nu uit camera foto, desi nu ma pot lauda ca as sti sa fac poze sau ca as reusi sa surprind in pixeli ceea ce ma impresioneaza, nu strica niciodata sa o am la mine. Bagajul nu este inca facut, dar deja am experienta in a fi "gata" in cateva minute, asa ca asta este ultima dintre probleme. Imi doresc sa ma pot detasa de tot ceea ce las in Bucuresti si sa ma plimb din nou pe nisipul din Vama, sa simt valurile la picioare si soarele deasupra mangaindu-mi crestetul. Nu stiu de ce am asociat intotdeauna marea cu senzualitatea, cu specialul din viata mea, care a fost sau care nu a fost. Special nu va fi de aceasta data, cel putin nu in sensul senzualului, dar va fi cel putin reconfortant. Mi-e dor sa merg cu trenul, mi-e dor de discutiile de compartiment, de cele mai multe ori interesante, mi-e dor sa inchid ochii si intre trezie si somn sa ma las leganata de ritmul monoton visand la lucruri intamplate sau nu, in viata asta sau in alta. Mi-e dor sa privesc la geam catre oamenii din compartiment, care rareori fac acelasi lucru. Imi place sa le surprind privirile si sa le zambesc int-o sticla securizata si albastra. Mi-e dor sa ies pe culoar si sa scot capul pe geam ca un copil nazdravan sa simt vantul in fata, mi-e dor de parul incalcit de la vant si de fata arsa de soare; mi-e dor de senzatia de betie nebuna cand trenul intra intr-o gara si trebuie sa ma retrag in compartiment si sa privesc oamenii care urca sau care coboara, oamenii care raman si care pleaca. Mi-au placut intotdeauna garile si mi-au placut intotdeauna trenurile. O sa las acasa steluta de mare de la Atlantic, o sa las ariciul suprarealist sa se odihneasca, cei doi Smiley galbeni vor surade altcuiva saptamana viitoare. De maine, doar vacanta, si atat.

despre lucruri marunte

• IC 581 Bucuresti - Constanta, sambata, 07:16, vagonul 21, locul 63
• rufe de intins pe franghie la 00:53
• raspunsuri negative de trimis, niciodata o sarcina placuta
• RATB, Braicar, TurSib, RATC - aceeasi Marie cu alta palarie
• o zi fara telefoane mobile
• acuarele, tempera, pensule si un bloc de desen
• Cora, o camasa verde si un joc de Wii
• plastelina si o armata de monstruleti
• prieteni, varste, copilarii
• de pregatit bagaje pentru mare :)

generatia de nicaieri

Scriam acum ceva vreme despre generatia anilor '70-'80, noi cei care am prins prea putin din epoca trecuta ca sa putem judeca prin propriile filtre daca era bine sau rau, si care am trait prea de tineri epoca contemporana, am gustat din plin tranzitia, am crescut practic cu ea. Cum am trecut sau cum trecem prin perioada asta, a fost pur si simplu o chestiune de sansa. Influentele, multiple, de la cine nu au fost parintii tai pe vremea comunistilor, pana la cati bani ai avut sa iti permiti o scoala, sau in ce oras s-a intamplat sa te nasti si sa traiesti.

Privind putin critic la noi, trecand dincolo de experientele fericite sau mai putin fericite care ne-au marcat drumul, nu pot sa nu-mi pun intrebarea, noi ce generatie suntem?

Poate ca suntem ultimii care am jucat "tara, tara, vrem ostasi" sau poate ca suntem primii care am blogat si am descoperit web 2.0, dar si altii inaintea noastra au fost primii care au avut televizor sau au fost ultimii care mergeau la hora in sat duminica. Si atunci, cu ce suntem noi mai speciali?

Suntem doar o generatie, care va lasa urme, la fel cum au facut si altele inaintea noastra, depinde numai de noi in ce sens vom lasa aceste urme. Vom ajunge sa intram in istorie ca cei care au ucis Planeta Albastra, sau ca cei care au luptat pentru pastrarea si conservarea ei ... si astfel de intrebari ne-am putea adresa la infinit.

In final nu as putea decat sa continui in acelasi format ca in postul anterior despre generatii si sa spun noi suntem generatia de nicaieri ...

M-am intors

Nu pot sa cred cat de mult m-a impresionat Sibiul. Trebuie sa-i multumesc Irinei si parintilor ei pentru gazduire, desi am stat putin peste 24 de ore, m-am simtit ca si cum nu as fi lipsit 2 ani din oras. Schimbarile, numeroase, spectaculoase, de efect; potential pentru si mai mult, cu siguranta.

Am avut cateva ore la dispozitie sa cutreier centrul vechi pana cand au ajuns mama si Rica in Sibiu. Am revazut centrul, Piata Mare si Piata Mica, Podul Minciunilor, strada 9 Mai, Pasajul Scarilor, Biserica Evanghelica, Turnul Sfatului, dar of ... toate astea erau si inainte ... atmosfera e alta si aceeasi, oamenii sunt mereu altii dar totusi aceeasi. Dar sa lasam putin locurile, o sa fac upload la pozele din weekend si o sa vedeti acolo locurile, sa revenim la oameni.

Mai intai si mai intai, m-am intalnit cu Marius, mergea catre un check point (in cadrul Treasure Hunt-ului organizat pentru delegatii AIESEC, daca am inteles bine, 6 grupuri cu cate 4 oameni?? :D); si asta la 10 minute dupa ce am ajuns in Sibiu. Am urcat apoi la Irina unde ma asteptau parintii ei care m-au luat in primire si m-au facut din nou sa ma simt la ei ca acasa :), apoi am iesit la hoinarit pe strazi. Dupa o tura asa rapida, de incalzire, am savurat o inghetata si am coborat spre gara, m-am intalnit din nou cu Marius care era de data asta insotit de Titel. Inca o poveste scurta si urc din nou spre centru, de data asta pe Avram Iancu, trec in Piata Mica cu gandul sa cobor pe la anticariatul din pasajul din spatele Bisericii Evanghelice, ... nu reusesc insa sa mai ajung, ma intalnesc cu Letu, - al doile check point :D - si o cunosc si pe Maria si ne luam la o poveste scurta pana cand vine primul grup de trainees. Uit de pasaj si anticariat, traversez curtea bsericii si ies in Piata Huet, cand in sfarsit ii pescuiesc pe dragii mei adobisti :) cu Razvan in frunte ca ghid, faceau poze si bineinteles haz de 'ia te uita cum ne intalnim' :) M-am alaturat lor, ne-am bucurat de apa la fantana minune din Piata Mare, si am iesit spre Parcul Cetatii si spre Bulevard. Dupa ce ei s-au hotarat sa se retraga catre hotel, am revenit in centru unde am facut pozele cele mai frumoase de pana acum :)) - stiu, stiu, bine ca sunt eu talentata :P - si apoi am coborat pe sub Pod si m-am indreptat spre gara.

Dupa amiaza, o poveste cu Diana si Mirela la Caru' cu Flori, intors in Piata Mare ascultat Ricky Dandel si dansat :), retras pe banci in Piata Mica la o poveste si putina odihna, si apoi condus mama si matusa la culcare, noaptea abia incepea.

partea a doua mai tarziu ... :)

audio post - Sibiu :)